Acasă » Știri » Sport » Alfredo Di Stefano, omul care a schimbat destinul lui Real Madrid

Alfredo Di Stefano, omul care a schimbat destinul lui Real Madrid

De: Bogdan Socol 04/03/2021 | 20:20
Alfredo Di Stefano, omul care a schimbat destinul lui Real Madrid

Spaniolii consideră că fotbalul poate fi împărțit în două perioade: cea de dinainte de Alfredo Di Stefano și cea de după el. Nenumărați jucători au produs momente de magie, au cucerit trofee fără număr sau și-au condus echipa spre victorie, dar sunt foarte puțini cei care pot pretinde că au schimbat cu adevărat istoria.

„Nimic nu ar mai fi fost la fel fără el!”, o spune fostul său coechipier, Paco Gento. Identitatea Realului este legată enorm de mult de ceea ce a adus Di Stefano. Fără el, nu ar mai fi existat, poate, galacticii, grandoarea actuală și popularitatea uriașă a Madridului în Spania și în lume. A spus-o cel mai bine chiar Emilio Butragueno, fostul mare atacant al „albilor” și, ulterior, director sportiv al clubului: „Istoria Madridului începe cu Alfredo.”

Iar ceea ce a însemnat cu adevărat pentru Real este explicat într-o anecdotă care a circulat mult timp în Spania: un băiat se plimba cu tatăl său într-un parc, când vede statuia lui Di Stefano și își întreabă părintele: „Tati, acesta a fost un fotbalist?” La care tatăl răspunde: „Nu, a fost o echipă!”

Singurul cuvânt din vocabularul lui Di Stefano era victoria! Întreaga sa carieră la Real Madrid a fost plină de succese, câștigând 18 trofee în 11 sezoane, timp în care a înscris 308 goluri în 396 de meciuri oficiale, în toate competițiile. El a marcat 49 de goluri în 58 de meciuri în Cupa Campionilor, dintre care șapte în cele cinci finale câștigate între 1956 și 1960, iar procentajul său nu a mai fost atins de niciun alt jucător până în prezent.

P.S. Povestea completă a lui Alfredo Di Stefano poate fi citită în ediția a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cum se calculează PENSIA, de fapt. Care sunt lucrurile incluse în formula de calcul
Cum se calculează PENSIA, de fapt. Care sunt lucrurile incluse în formula de calcul
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Filmul genial de pe Netflix cu cel mai frumos actor turc în rol principal. Are o poveste emoționantă și a fost văzut deja de milioane de oameni
Filmul genial de pe Netflix cu cel mai frumos actor turc în rol principal. Are...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
Cine este românul prins că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei
Cine este românul prins că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini de epocă
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
O filipineză care locuiește în România a dezvăluit motivul pentru care îi place țara noastră: „România și Filipine sunt asemănătoare”. Ce spune despre mâncarea românească
O filipineză care locuiește în România a dezvăluit motivul pentru care îi place țara noastră:...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute în carieră? “Mi-a scris, am luat contact cu el și a spus că mă poate ajuta.”
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță...
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult s-a schimbat Alexandra Mitruț, e de nerecunoscut
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult...
Cum pot ieși româncele mai devreme la pensie, chiar dacă vârsta de pensionare ar trebui să crească. Ce prevede noua lege
Cum pot ieși româncele mai devreme la pensie, chiar dacă vârsta de pensionare ar trebui...
Ce trebuie să facă românii care stau la curte și au animale. Riscă închisoarea dacă nu respectă această lege
Ce trebuie să facă românii care stau la curte și au animale. Riscă închisoarea dacă...
Marea lovitură pentru Traian BĂSESCU. Abia acum s-a aflat ce s-a întâmplat: I-AU ATACAT familia
Marea lovitură pentru Traian BĂSESCU. Abia acum s-a aflat ce s-a întâmplat: I-AU ATACAT familia
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am sărbătorit toată ziua”
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o...
O vedetă TV iubește din nou. Surpriză totală
O vedetă TV iubește din nou. Surpriză totală
Alimentul pe care trebuie să îl consumăm seara, la cină, potrivit doctorului Vlad CIUREA
Alimentul pe care trebuie să îl consumăm seara, la cină, potrivit doctorului Vlad CIUREA
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de...
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare mereu
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
Adevărul despre moartea subită a lui Costel Constantin. Din ce cauză s-a stins, de fapt, actorul
Adevărul despre moartea subită a lui Costel Constantin. Din ce cauză s-a stins, de fapt,...
”OZN-ul” din apropierea României. Construită de comuniști, clădirea-monument zace în paragină
”OZN-ul” din apropierea României. Construită de comuniști, clădirea-monument zace în paragină
Ce să nu pui niciodată în colivia perușului. Poate fi toxică pentru el
Ce să nu pui niciodată în colivia perușului. Poate fi toxică pentru el
×